13 septembrie. Prima zi de scoala. Copilasi si copilite intr-o goana nebuna dupa flori. Sute si sute de buchete se ciocnesc pe strada. Flori de camp sau orhidee pentru doamnele profesoare, invatatoare, educatoare. In loc de prajituri si jucarii pentru cei mici. "Pai cum sa nu se duca cu flori si Gigel al meu? Toata lumea face la fel". A inceput competia. Care doamna/domnisoara a primit cel mai mare buchet? Cate taxiuri sunt necesare pentru transportul florilor? Cine primeste titlul(neoficial) de Miss “ Cele-mai-multe-flori-primite? Cine e in pole position? Doamna de biologie preia tricoul galben. Pentru putin timp, insa. Vine tare din urma domnisoara de geografie, mai tanara si poate, mai apropae de cei mici. In paralel, incepe si intrecerea copiilor. O sa imi laude Doamna buchetul? Cate zile scapam neascultati?
Gata. A trecut si prima zi de scoala. De acum, toata lumea se poate concentra pe invatatura. Pana la ziua de nastere a Doamnei, 8 martie sau ziua internationala a astronautilor. Poate o sa ziceti ca nu e efort financiar prea mare. Daca adaugam si banii pentru fondul clasei, pentru protocol(inspectii mai mult sau mai putin anuntate), se strange o suma frumusica. Pe care unii si-o permit sa o dea. Unii nu. Ce intrebari isi pune un copil cand vede cadourile celor cu posibilitati? Pleaca sau nu cu handicap? Nu invinuiesc nici cadrele didactice, nici parintii. Doar imi pun niste intrebari.
Invatati de mici ca asa trebuie. Azi la gradinita sau scoala, maine la medic sau la primarie. La un moment dat totul devine natural. De la sine. Includem pur si simplu in buget. Poate vreau sa folosesc banii aia pentru dulciuri, pentru o carte sau pentru orice altceva. Vreau sa fie decizia mea, nu a turmei. Pentru ca nu ma poate obliga nimeni,eu am decis sa procedez altfel. Poate mai procedeza si altcineva ca mine si usor, usor lucrurile or sa intre in normalitate. Iar copiii mei sa nu ajunga sa isi mai puna intrebarile mele. Vreau sa dam un buchet de flori sau o cutie cu bomboane pentru ca asa simtim, nu pentru ca asa e tiparul. Sa se obisnuiasca toata lumea cu ideea ca un zambet de recunostinta e suficient. Asta daca avem starea sa facem si asta. Cadre didactice , medici, lucratori in administratia publica: stiu ca e greu dar nu cu lucruri de genul asta ne facem viata mai frumoasa! Sunt sute de chestiuni importante care isi asteapta rezolvarea. Incepand cu bataia de joc pentru dumneavoastra si terminand cu indiferenta fata de problemele de zi cu zi. Sper sa nu mai avem nici zeci de copii care scriu la bacalaureat, in dreptul numelui, luandu-se dupa modelul de completare a fisei: Ion Popescu, nici functionari care sa imi spuna la ghiseu: ai vrut descentralizare, ia descentralizare si nici medici care sa ma trimita, dupa ore de asteptare in insalubra sala de asteptare, la cabinetul personal. Suntem educati, de mici, sa fim hoti.
Lasati florile pentru nunti, botezuri si inmormantari! Sau pastrati-le pentru momentul cand le veti pune, pe furis, in bancile fetelor. Sau baietilor. Dupa gust.
