Seherezadu

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, un Pictor mic. In bucuria lui, parintii dadura o mare petrecere unde poftira toate rudele, prietenii si ursitoarele, ca sa le inzestreze Pictoru' cu fel si fel de daruri: frumusete, bucurie, virtute, bogatie, noroc. Canci. Asta e alta poveste. La petrecere sosira, rand pe rand, sapte ursitoare rele, nepoftite. Deodata, petrecerea a fost deranjata de un musafir, de asemenea nepoftit, era o ursitoare, de care nu mai auzisera de foarte multa vreme. Pesemne ca ursitoarea cea buna  venise sa se razbune pe parinti pentru ca uitasera s-o invite. Cind petrecerea era pe sfirsite, ursitoarele au trecut pe rand pe langa leaganul Pictorasului si l-au inzestrat pe ala micu' cu daruri alese: rau, gras, ironic, sarcastic, dezordonat, zapacit si tare pocit la vorba. Ursitoarea cea buna se apropie si ea de leaganul micului urlator si cu glas tunator spuse:
"-Inainte de a implini 35 ani, copilul se va intepa rau cu viata si va muri. De oftica. [Va dati seama ca asta era ursitoarea cea buna:D}. La auzul acestor vorbe toti incremenira. O atmosfera apasatoare domnea asupra adunarii. Oare ce era? Ala micu facuse deja primul lui lucru mare. Treaba mare.
Dar sa revenim. Era Pictoru' asta atat de mic ca nu reusea nici macar sa isi vada varful bocancului(scuze domnu' Boc). Era atata de dezordonat de ziceai ca lucra la stat si era atat de zapacit de ziceai ca o sa ajunga sa faca legi. A tot crescut Pictoru' nostru in 18 ani cat altii in 18 ani. Si a venit majoratul. Totusi, prea putine lucruri se implinisera. Se inselau ursitoarele? Da' de unde. Timp era...
18 ani. Pictorasul cel zapacit se pregatea sa fie mare. Kilogramele se adunau cu mare grija si mare atentie. In timp ce statea eroul nostru si contempla ca un talamb viitorul, se produse inevitabilul. Nava mama a aterizat. Pagube mici: 3 gaini si Ghita, purcelul familiei(celalat purcel). Despartirea de Avaecus, orasul unde Pictorul a vazut pentru prima data lumina zilei sau luminita de la capatul tunelului(nu se stie sigur), a fost scurta si nedureroasa. Pictorul se indrepta, in sfarsit catre Planeta Isterucub.Acasa. In sfarsit acasa. Cu putin noroc(de asta a cam avut Pictorasul nostru), a  fost admis la Facultatea de pitici energeticieni. Cum? Nu la Academia de pictori? Nu. Pictura era un hobby. Picta ce ii iesea in cale. Meciuri de fotbal, concerte, spectacole de teatru, studente zgribulii, gandaci pe pereti, paine cu margarina, betii cu tulburel, hoinareli prin Isterucub si prin toata tara, examene si in mai mica masura:( picta o fata. De la 16 ani o cunostea Pictorul pe companioana lui pitica. Si a lasat pictorul nostru timpul sa treaca si s-a trezit singur. Singur in fata oglinzii din baie, ca alta nu avea. Stiu ca o sa va intrebati cum ajungea sa se vada in oglinda. Pai nu ajungea dar era misto fraza si nu am putut sa o scot. Singur dupa 17 ani(asta inseamna 170 de ani in echivalent de ani pitici). Ani frumosi. cu bune si rele. sau cu rele si bune? Mai conteaza?
Sa va spun si cu ce se ocupa Pictoru'  nostru cat a stat in Isterucub. A terminat Facultatea de pitici energeticieni, spre marea lui multumire.  A incercat, de bucurie, sa mearga la biserica. din padure. De unde loc? Bisiriciile din padure au fost invadate de fosti profesori. Nivelul de acatiste atinsese un pragul critic. Gata!!! A plecat! Grei ani. Spectaculosi ani. A petrecut pictorasul nostru, a mai si invatat(mai glumesc si eu) si nu in ultimul rand, a lucrat. Ba pentru bursuc, ba pentru cameleon, ba pentru urs, ba pentru vrabiuta. Intre timp, asa cum ursitoarele spusesera, puterile lui de a poci lucrurile cresteau pe zi ce trecea. Ajunsese sa ii frica sa deschida gura. Ei, nici chiar asa, dar suna misto. Se mira si el cum naiba putea sa invete doua subiecte si sa ii pice ambele, se mira cum putea sa ghiceasca notele de a doua zi de la examen(pentru toti colegii din padure). El ca el, dar colegii lui si mai si. De fapt majoritatea aprecia asta si se amuza. Mai putin "Breasla Bursierilor de Merit", care nu intelegea fenomenul. Explicatia e simpla.(daca va asteptati sa apara : teapa; am zis ca explicatia e simpla nu ca o si ofer). Tare frumosa a fost perioada asta. Tre' sa recunosc ca am avut o companie de zile mari: Nila(il stiti din Morometii... da, da exact el) - un prieten extraordinar, Pictorul(altul{stiu ca pictorul e numai unul})... atunci hai sa ii zicem Cealapa - un OM mare , Piscotel(ca tot suntem in tara piticilor) - un suflet invers proportional cu statura si Sochi - o enciclopedie ambulanta de cultura, idei si surprize(spun asta ca am aflat in anul patru ca are doi copii desi am stat in aceeasi scorbura(P14)).(daca ati observat ca am trecut din postora povestitorului in cea a personajului principal sunteti buni. Daca nu explicatia e tot simpla){vezi mai sus}.
Dupa ce a terminat studiile(pe bune! anexez o copie dupa diploma) a avut norocul sa lucreze la ziarul financiar al padurii(tematica: tranzactii intre lei si lei sau intre lei si caprioare, cat e impozitu' pe casa melcului si cat se plateste de la a doua cochilie, cata miere trebuie sa produca albinele ca sa se mute intr-un stup mai mare si mai confortabil, s.a.m.d). Apoi a fost perioada petrecuta la televiziunea padurii: 1B. Frumos, program de gravida, persoane interesante, filmari multe(nu a prins si el o nunta), mai greu cu plata. Care venea ca eclipsa totala de soare. Rar si cu tam-tam.
Si am ajuns deja la ultima perioada Isterucubiana. Mijlocitor pentru tranzactiile din padure(broker suna ca naiba ca e poveste, nu?). 5 ani superbi. In timp ce prietenii se plangeau ca vine lunea si incepe agitatia in padure, Pictorul se bucura. Ii placea ce face. Chiar urma sa se mute intr-un sequoia. Avea tot ce isi dorea: companie, bani, high life(cum dracu a ajuns termenul asta in poveste nici eu nu stiu), ba chiar a avut noroc sa vada cateva meciuri de fotbal inter-paduri. Frumose paduri au si vecinii. Poate putin dezamagit de padurea rosie din Amsterdam. Dar deodata lucrurile s-au schimbat. Fara sa isi dea seama, padurea cu multe luminisuri s-a transformat in jungla. Greselile fata de el insusi si fata de persoanele dragi au inceput sa apara. Aha. Ursitoarele!!! Pe naiba! Vina era, in mare parte, a lui si nu a altora.
"Se apleca sa o sarute. Dar de indata ce o atinse, frumoasa domnita se trezi si il privi cu drag si, o data cu ea, tot palatul se trezi din somnul adinc de care era cuprins. Si, dupa ce au facut o nunta de nu s-a mai pomenit, au trait fericiti pina la adinci batrineti ... ". Fuck. Wrong story.
In cele din urma Pictorul nostru s-a hotarat sa se foloseasca de dispozitivul lasat de nava mama. Si a vrut sa rupa ritmul si sa revina la Avaecus. A crezut ca o sa ii fie mai bine. Pe naiba! E poveste dar si exagerarea are niste limite. Dar asta e deja o alta poveste...
(multumesc fratilor Grimm pentru ajutor)