Dupa o calatorie de 7 saptamani si sapte zile care a durat 7 ore a ajuns. De indata ce saruta pamantul natal(asta pentru ca s-a impiedicat cand a aterizat), Pictorul scruta zarea si zise: sa imi bag picioarele ce departe stau! A ajuns la casa parinteasca si si-a luat in primire fosta lui camera de cand era mic. Se aseza cuminte in pat si deodata lucrurile se precipitara. Patul lui se micsora iar camera parea una de hobbit. Pai si normal la 105 chile. Era tare curios ce mai "facea" prietenii lui din copilarie. Asa ca a inceput sa ii sune...
Primul l-a invitat la un local in apropiere: Mozart. Dupa cateva ture in jurul blocurilor, Pictorul a cedat. Nu vazuse niciun bar/restaurant cu numele asta in zona. S-a schimbat mult Avaecus de cand am plecat, a mormait nerabdator personajul nostru. Pai nici nu avea cum sa gaseasca acel local. Pentru ca era casa de pariuri.
Pe al doilea il cunostea de 27 de ani... mult tare, nu-i asa? (Da, e contemporan cu Matusalem.) Stiu eu un bar dragut pe langa placintarie, zise Pictorasul, increzator deja ca stie unde sa mearga. Era si normal. Era singurul loc unde fusese. Aaaa, nu e misto acolo, a fost raspunsul. Mai bine hai tu unde ne-am oprit noi. "Cum sa nu, unde sunteti?" Pe bordura in fata unui butic... E frumos pe bordura... cand ai 20 de ani si esti student.
Al treilea a fost cu noroc. A ramas, alaturi de sotia lui, printre putinii prieteni din Avaecus. Buni.
Usor, usor timpul trecea. Gata vara. Gata toamna. Era din ce in ce mai bine. Nu stiu de ce am zis asta. Pare ca da cursivitate povestii. A venit perioada sarbatorilor. A stabilit cu cei prieteni ai lui, familia KA(nicio legatura cu vestitul sarpe din jungla:D), sa mearga la o casuta la munte. Noi 3, cumnatii lor si... 2 fete. Frumos, frumos, a zis el cand a aflat. Nici nu stia ce il asteapta. Lovitura de maciuca. Cum naiba de putea sa fie atat de frumoasa? O singura lovitura aplicata cu ochii aia ireal de frumosi si gata. Hai sa sa ii zicem… Pustoaica. Asta deja suna a poveste in poveste. Dar nu e.KO inainte de inceperea meciului. A venit Revelionu'. Frumos. Cald. 40 de grade... temperatura. Ete na. Ii mergea si mintea. Ce zicea ea, ii venea si lui sa zica... deja era ceva in neregula. A baut Pictorasul nostru niste Wonder Rachiu(e din aceeasi colectie cu wonder bra, wonder woman si Stevie Wonder) si a fost ca nou a doua zi. Numai ca... numai ca nu prea stia cum sa se poarte. A si dansat putin(la fel de gratios ca un iceberg). Lucrurile pareau sa mearga bine. Pentru prima data in viata lui, Pictorul a schiat. Deja a doua zi a prins curaj si a cumparat o cartela pentru 10 urcari. A si folosit una din ele. Pentru ca a avut o mica problema. Sa ii dea Dumnezeu sanatate aluia care s-a gandit sa puna o plasa elastica la baza partiei. Care sa reziste si la 100 de chile... A fost si ziua ei(a Pustoaicei). In aceeasi locatie si in aceeasi configuratie. A stat pictorasul nostru nopti intregi sa isi puna mintea la lucru. Trebuia un cadou pe masura ei. Si a inceput sa faca ce stia el mai bine. Sa sune. Sa convinga oameni ca are nevoie de niste carti unice. Oricine ar fi fost invidios pe debitul lui. Ma rog, mai putin tatal lui la venirea facturii:)). A venit si 8 martie. Aici lucrurile s-au schimbat. Nu mai cauta cadouri unice. Stia ce vrea. Asa ca a vorbit cu toate editurile din tara(Galati, Craiova, Iasi, Timisoara, s.a.m.d)... a ratat doar dialogul cu paznicii depozitelor de carte. A fost ultimul lucru pe care l-a facut cu entuziasm maxim. M-a intrebat familia KA: ce ai de gand sa ii cumperi la ocazia urmatoare? O masina? Nu mai era cazul. Totul s-a surpat. De ce? Pai nu se stie nici acum. Poate unul dintre motive era ca statuse 17 ani cu aceeasi pitica si nu avea experienta de a comunica cu o persoana cu totul altfel. Mai conteaza? Da, pentru ca si pana in ziua de azi eroul nostru se tot intreaba. Atat de mult, ca insasi Intrebarea a inceput sa isi piarda cumpatul. Ceea ce uitase Pictorasul sa o intrebe era daca nu cumva era studenta la psihologie si el era un studiu de caz. O simpla joaca. Prietenii au inceput sa dispere. Ba chair cineva de la Bucuresti l-a controlat 2 zile la telefon daca e bine. Credea ca are de gand sa faca ceva necugetat. Familia KA a fost alaturi de el. De aia ii iubeste. Mult. Nici nu avea cum sa faca o prostie... mai avea atatea de spus. Nu pot sa nu amintesc cuvintele verisoarei lui, veverita: ba, fetele{cuvant modificat la cererea lui Nila: "ca nu e un blog de ala"} alea nu stiu nici macar 5% ce ai tu in cap! Asta il rodea si pe el. Ca nu a putut sa arate cum e el. Macar putin.Ca nu e nici posacul care e acum, ca nu e nici cel-fara-de-chef-de-nimic de acum, ca e altfel. Am putea sa povestim pagini intregi despre subiectul asta dar sunt sigur ca deja v-ati plictistit. Asa ca ajungem in zilele noastre. Desi nu a vut macar sansa meritata de un "prieten special" sa zica: la revedere, plecarea spre casa e iminenta. De fapt, la ora la care va povestesc acum, cele 90 de chile(hihihi se intampla si lucruri bune cand esti indragostit) ale Pictorul trebuiau sa fie deja acolo. Sa o ia de la capat. Ground zero specialist, cum ii place lui sa se alinte. Numara deja minutele, secundele si chiar timpul dintre doua batai ale inimii(sper ca nu a mai zis nimeni asta).
P.S. Scuze pentru ca v-am amagit cu un inceput de poveste aproape amuzant.
Cateva idei razlete: trag concluzia ca te-ai intors acasa de NUICARC, ca doar atunci nu zboara MORAT; felicitari familiei KA (baiat de treaba K asta; pe doamna lui, A, nu o cunosc inca!) pentru suportul acordat pe perioada de convalescenta; pentru incheiere as indrazni sa recomand un vers din AELIMIS ALEGNA: "...eternitatea unei clipe s-o masori...".
RăspundețiȘtergereO sa completez cu ce mi-ai zis pe chat:"tu esti baiat de viata, ar trebui sa te distrezi mereu". O sa fac asta. Poate da Dumnezeu si ajung la Bcuresti saptamana asta. Acasa.
RăspundețiȘtergere