8 septembrie 2010, ora 8 si ceva

"......... In dulapul din sufragerie, pastra o sticluta cu pamant din Vietnam; de fiecare data cand deschidea dulapul si scotea sticluta, izbucnea in plans.
......... Prostie absoluta. Primul lucru pe care-ar trebui sa-l faca acest barbat ar fi sa ia sticluta cu pamant din Vietnam si sa-i faca vant pe fereastra. De fiecare data cand deschide dulapul si scoate sticluta - si uneori o face de cincizeci de ori pe zi -, el consolideaza circuitul neuronal, se condamna sa sufere si mai mult. In acelasi fel, de fiecare data cand ne rumegam trecutul, cand revenim asupra unui episod dureros - si cam la atat se reduce psihanaliza -, sporim sansele ca el sa se repete. In loc sa mergem inainte, ne ingropam. Cand trecem prinr-o suparare, o deceptie, ceva ne impiedica sa traim, trebuie in primul rand sa ne mutam in alta casa, sa ardem fotografiile, sa evitam orice discutie despre acel episod. Amintirile reprimate se sterg; asta poate dura, dar se sterg cu adevarat. Circuitul se dezactiveaza........."(Michel Houellebecq - Posibilitatea unei insule").
Azi e ziua mea(Marian:D). Si sunt trist. Si sunt singur. Si merit sa fiu trist si singur(nu sunt nici masochist{cred si sper:D} si nici emo). Cei dragi mie m-au sfatuit aproape de la inceput: mergi mai departe. Uit/a/-o. De fiecare data aparea cate ceva. Ba o privire, ba un zambet, ba o fotografie din vacanta (in care era atat de frumoasa ca mi-au trecut toate supararile), ba... Chiar si azi. Acelasi si acelasi tipar: agonie, extaz, agonie. Si atunci de ce am iesit la suc? Pai sa o citez pe prietena mea: "te-ai dus pentru ca te-ai arunca si de pod cand iti zice ea". Mda. O sa imi fie foarte greu. Stiu. Dar ce sa fac? Imi vine sa ma urc pe pereti. Vorba sus-citatului: cat sa mai rumeg? Poate e furtuna in capul meu sau poate nu. Imi vin atatea in minte... Nu stiu ce sa spun mai intai. Poate o sa spun prea mult sau poate o sa spun prea putin. Nu pot sa imi explic si acum realizez ca nu mai am chef sa spun nimic. Deocamdata...A, ba da: azi e ziua mea(Marian:D). Si sunt trist. Si sunt singur. Si nu merit sa fiu nici trist si nici singur.